Documente utile

Documente pentru înscriere
În această secțiune este dedicată documentelor utile pentru a putea accesa împrumuturi prin Casa de Ajutor Reciproc Braiconf:

Manual de Educație Financiară

În perioadele de criză oamenii, în special aceia cu venituri reduse, trebuie să facă faţă unor dificultăţi foarte mari. Acest lucru se reflectă, în primul rând, în plan financiar, când apar probleme de rambursare a împrumuturilor sau imposibilitatea de a pune ceva bani de-o parte – pentru a investi sau economisi. Categoriile sociale cu venituri reduse luptă din răsputeri să-şi acopere nevoile pentru traiul de la o zi la alta. Persoanele în dificultate riscă să fie excluse din punct de vedere financiar şi social şi să se zbată în neputinţă.

În momentele critice din punct de vedere financiar este foarte important ca un împrumut acordat unui membru C.A.R. să schimbe în bine poziţia financiară a acestuia sau a familiei sale. Cauze economice obiective sau pur şi simplu subiectivitatea proprie naturii umane pândesc permanent cea mai mică fisură în evaluarea oportunităţii, mărimii şi condiţiilor de acordare a unui împrumut. Cea mai importantă pârghie prin care se poate combate înrăutăţirea poziţiei financiare a unui membru C.A.R. când acesta apelează la un împrumut este educaţia financiară…..

Manual de educatie financiara.pdf

*Documentele sunt in format PDF. Pentru deschiderea lor aveti nevoie de Acrobat Reader instalat sau un alt program capabil sa deschida acest tip de fisiere.